Demineralizarea dintilor la copii este o afectiune a smaltului dentar, fiind frecvent intalnita. Demineralizarea smaltului dentar este favorizata de lipsa unei cantitati adecvate de fluor. Dintii demineralizati au un aspect calcaros, poros si este primul semn care ne indica aparitia cariei dentare.
De ce apare demineralizarea dintilor la copii?
• Igiena orala deficitara – placa bacteriana produce acizi care ataca smaltul
• Alimentatie necorespunzatoare – consum frecvent de dulciuri, sucuri, bauturi acide
• Carenta de vitamina D – vitamina esentiala pentru absorbtia calciului
• Deficit/Lipsa de Fluor – favorizeaza demineralizarea dintilor
• Sanatatea dintilor de lapte – au un rol foarte important in sanatatea dintilor definitivi
• Traumatisme dentare – la dintii de lapte pot avea impact asupra dintilor definitivi
• Reflux gastro-esofagian – acidul gastric in stomac ajunge in cavitatea bucala ce contribuie la afectarea smaltului
Factori de risc:
– Factori genetici – predispozitie genetica
– Consum ridicat de zaharuri – favorizeaza instalarea placii bacteriene care slabeste structura smaltului
– Vizite rare la stomatolog
– Somnul bebelusului cu biberonul in gura
– Omiterea curatarii dintilor inainte de culcare
– Malocluzie – muscatura incorecta ce duce la traumatizarea dintilor
– Xerostomie – scaderea secretiei salivare si aparitia senzatiei de gura uscata
Simptomele dintilor demineralizati:
– Pete albe: primele semne ale demineralizarii vizibile pe suprafata dintilor
– Pete galbene sau maronii: proces mai avansat, culoarea virand dinspre alb spre galben sau maro
– Sensibilitate crescuta la alimente si bauturi reci, calde sau acide: dinti mai sensibili din cauza smaltului slabit
– Aspect poros al smaltului
– Dinti mai fragili si cariati – pe masura ce demineralizarea dintilor avanseaza
– Respiratie urat mirositoare – in cazul placii dentare (existenta cariilor)
Tratament:
• Remineralizare prin aplicarea de geluri sau paste de dinti cu fluor pentru a reintroduce mineralele in smalt si pentru a repara leziunile incipiente
• Igiena orala adecvata prin spalarea riguroasa de cel putin doua ori pe zi cu o periuta si pasta de dinti cu fluor (esential!). Regulile de igiena se deprind inca de la aparitia primilor dintisori, de aceea este important sa-l faci pe cel mic sa inteleaga si sa accepte periajul dintilor ca parte din rutina zilnica
• Controale stomatologice regulate
• Alimentatie sanatoasa prin reducerea consumului de dulciuri si alimente acide si crescand consumul de alimente bogate in vitamine si minerale (lactate, peste, legume cu frunze verzi, fructe, nuci, seminte)
• Administrarea de suplimente necesare organismului – vitamina D, calciu, fosfor, fier, magneziu, vitamina C, adica minerale esentiale organismului.
In cazul vitaminei D, o vitamina extrem de importanta, se regaseste sub forma lichida, ceea ce face administrarea mult mai usoara. Are o aroma gustoasa de portocale; se pot pune cateva picaturi in bautura sau mancarea preferata. 1 picatura de D-drops contine 400 U.I.
Un alt supliment ce cuprinde o multitudine de vitamine si pe care-l recomand cu incredere este
Lion Kids D, care sunt niste drajeuri gustoase pe care copiii le adora atat pentru gust (aroma placuta de fructe), cat si pentru forma de animalute. Lion Kids D contribuie la mentinerea sanatatii dintilor si dezvoltarea sistemului osos, sustine dezvoltarea cognitiva sanatoasa a copiilor si ajuta la sustinerea sistemului imunitar.
Controlul periodic
Este important ca prima vizita la medicul dentist sa fie facuta atunci cand copilul nu prezinta nicio afectiune, deoarece mediul unui cabinet stomatologic il poate speria pe acesta. De asemenea, in prima sedinta se face doar acomodarea copilului cu locul, echipamentul si personalul medical. Aceasta prima vizita are un rol esential in dezvoltarea relatiei dintre copil si medicul dentist.
Ulterior, cu vizite repetate, copilul se va obisnui si va prinde curaj si va avea incredere ca nimic rau nu i se va intampla. Cu aceste vizite regulate, afectiunile orale pot fi descoperite timpuriu cand se afla intr-un stadiu incipient si sunt mult mai usor de tratat.
In concluzie, demineralizarea dintilor la copii este o afectiune des intalnita. Incurajati-i pe cei mici sa se spele corect si consecvent pe dinti, sa consume cat mai multe fructe si sa inteleaga importanta controalelor regulate la medicul dentist.
Sanatate inainte de toate!
Bibliografie:
https://www.healthline.com/health/remineralizing-teeth
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/16510911/
https://www.calivita.ro/products/d-drops
https://calivita.ro/products/lion-kids-vitamin-d
Acest articol a fost scris de...
Dr. Beatrice Iancu
Medic rezident Medicina de familie
Am absolvit Facultatea de Medicina si Farmacie Victor Babes din Timisoara in anul 2020. Ma pasioneaza tot ceea ce tine de corpul uman, stiinta si sport. Am intrat in sfera online-ului cu scopul de a oferi informatii medicale pe intelesul tuturor.