Prietenii Calivita Viata activa

Mi-e dor de curse, mi-e dor de oameni

In vara lui 2019 terminam poate cel mai dificil proiect din cei peste 11 ani de cand m-am apucat serios de alergare. Calivita 7 deserts imi purtase pasii pe toate cele 7 continente, din Sahara in Antarctica in curse extreme si pe distante cuprinse intre 250 si 520 de kilometri. Daca as fi stiut pe atunci ca nici sase luni mai tarziu lumea avea sa se opreasca in loc si ca vietile noastre asa cum le traiam pana atunci se vor schimba pentru totdeauna ... N-am putut sa termin fraza pentru ca stand bine si gandindu-ma acum la rece, ce-as fi putut face diferit? As fi putut schimba ceva din ceea ce se intampla acum? Cu siguranta nu.

Imi lipsesc foarte multe lucruri

Cel mult m-as mai fi bucurat de cateva curse de alergare asa cum erau atunci. Cu multi oameni la start, cu emotie, cu acea atmosfera senzationala de la linia de sosire. Fara masti, fara teama de a lua in brate pe cineva. Astfel de evenimente m-au hranit si mi-au bucurat sufletul in ultimii 11 ani. Pot spune cu mana pe inima ca m-au schimbat ca om.
Pentru ca da, suntem fiinte sociale. Avem nevoie de socializare. Avem nevoie de oameni in jurul nostru si poate ca acum mai mult ca niciodata ne dam seama cat ne lipsesc unele lucruri. Sper din tot sufletul sa nu ne obisnuim cu prezentul asa cum il traim acum si sa ne indepartam de ceea ce eram odinioara. Da, imi e dor de curse, imi e dor de oameni.

Perioada pandemiei a venit cu provocari noi pentru mine atat din punct de vedere sportiv prin lipsa participarii la evenimente datorita anularii lor dar si din punct de vedere antreprenorial.

M-am lovit de multe provocari in aceasta perioada

In toamna lui 2019, impreuna cu o mana de prieteni frumosi initiam un proiect unicat in Romania: o cursa de 250km, de autosuficienta in Muntii Siriului. Acest eveniment ar fi trebuit sa aiba loc in vara lui 2020. Dupa multe ore de munca si nopti nedormite incercand sa punem cap la cap logistica acestui eveniment ne-am dat seama ca va fi imposibil sa-l organizam intr-o forma fizica. Majoritatea concurentilor inscrisi erau din afara Romaniei. Dar chiar si asa, n-am vrut sa-l anulam, ci l-am organizat intr-o forma virtuala. Concurentii au alergat fiecare in tarile lor pe unde au putut iar noi le inregistram timpii si distantele si ii asezam pe o harta a cursei, ca si cum ar fi fost aici, in Romania.

Imi aduc acum aminte cu emotie de povestile celor peste 180 de participanti din 30 de tari. In functie de restrictiile din tarile lor au alergat cei 250km in jurul casei, in curte sau in casa. Imi dau seama cat de dornica era lumea de miscare si cat de tare ne afecta tot ce se intampla la momentul respectiv. Intre timp am reusit in 2021 sa organizam fizic Ultra Race Romania, iar bucuria oamenilor de la start si finish imi va ramane intiparita in minte mult timp de acum incolo.

Nu am renuntat la activitatea fizica

Din punct de vedere sportiv mi-a fost destul de clar ca va fi greu fara sa am niste curse la orizont pentru care sa ma antrenez, niste tinte de atins. Atunci am incercat sa imi setez singur cateva obiective. Iar cel mai la indemana a fost sa-mi propun sa alerg 100 de zile consecutive. Indiferent de timp sau distanta. Pur si simplu sa ies din casa si sa alerg. Au fost perioade in care ieseam cu declaratie, au fost perioade in care ieseam doar intre anumite ore. Au fost perioade cand alergam pe scarile blocului de 8 etaje in care stau.  Practicarea unui sport atat de simplu cum este alergarea devenise o problema de logistica. Era singurul lucru care imi tinea mintea limpede si-mi hranea sufletul. Din pacate in ziua 65 m-am imbolnavit de Covid si am fost nevoit sa stau in casa doua saptamani.

Am folosit special termenul nevoit, pentru ca daca ar fi fost dupa mine as fi alergat in continuare. Aveam o frustrare imensa ca mi s-a intamplat asta. In mintea mea parca ma descalificasera de la olimpiada. Acel proiect sportiv personal era totul pentru mine in acea perioada in conditiile in care majoritatea evenimentelor sportive interne sau externe erau anulate. Stand acum sa derulez filmul imi dau seama si ma minunez cum poate ceva atat de mic si neinsemnat sa devina intr-o clipa totul. Am asteptat cu sufletul la gura trecerea celor doua saptamani iar in ultimele 3 zile n-am mai rezistat si am inceput sa alerg prin casa.

Sportul face parte din ceea ce sunt

Cinci kilometri intr-un apartament de 3 camere nu e chiar o placere, dar nu mai puteam sta locului. Cand s-au implinit cele doua saptamani de carantina am iesit in parcul de langa casa ca un pui ce sparge oul si vede pentru prima data lumina zilei. 11 kilometri s-au dus nici nu stiu cand privind copacii, admirand lacul si uitandu-ma la toate frunzulitele si crengutele. Si pentru ca nu m-as fi pacalit decat pe mine continuand cu ziua 66, am luat-o de la zero. Adica am inceput din nou proiectul 100 de zile consecutive. Din acel moment mi-am dat seama ce putin imi trebuie ca sa fiu fericit si cat de important este sa fiu sanatos inainte de orice altceva.

De cand sportul a ajuns sa faca parte din ceea ce sunt, am inteles ca trebuie sa ii ofer organismului nutrientii necesari pentru a putea sustine efortul. Atat printr-o alimentatie sanatoasa cat si printr-un aport de vitamine, minerale si antioxidanti de calitate. Stiam asta si totusi pret de jumatate de an inainte sa ma imbolnavesc de Covid am „lasat-o mai moale” ca sa folosesc un termen popular. Nu renuntasem complet la vitamine si minerale insa luam cand imi aduceam aminte si asta probabil ca n-a ajutat deloc in ceea ce priveste imunitatea.

Si asa cum suntem majoritatea dintre noi gandind si actionand reactiv si nu proactiv, dupa infectarea cu Covid am revenit la planul meu de suplimente pe care le iau acum in mod constiincios si regulat: MagneZiB6, C1000 Plus, Omega3, D-Drops si Organic Noni.

Cand crezi ca esti la pamant, ridica-te!

In ultima perioada evenimentele sportive au inceput sa revina usor, usor la o oarecare normalitate. Acest lucru mi-a permis sa calatoresc in Italia unde am participat la un maraton de sosea intr-o zona absolut superba, Lago Maggiore. Acest eveniment a fost pur si simplu un pansament pe suflet. M-am bucurat ca un copil de peisaje dar mai ales de oameni. Mi-era dor de oameni, de imbratisari si de atmosfera de concurs. Desi nu ma antrenasem specific pentru acest maraton, am reusit sa obtin cel mai bun timp al meu pe distanta de 42 de kilometri – 3h11m. La final nu-mi venea sa cred si ma gandeam cat de mult conteaza sa ai o stare de spirit buna si sa iti lipseasca atat de mult un lucru incat sa te bucuri de el cu toata fiinta ta.

Perioada prin care trecem cu totii este cu siguranta una dificila. Ne-a afectat si ne afecteaza in continuare pe fiecare dintre noi intr-o mai mare sau mai mica masura. Dar cumva, si stiu ca ce voi spune acum poate parea trist, am invatat sa traim asa. Ne-am adaptat situatiei si ne-am ridicat un zid ca sa nu ne mai afecteze pe noi si familiile noastre. Dar este totusi si un lucru bun, pentru ca poate cea mai mare calitate a noastra, a oamenilor este adaptabilitatea. Asa am supravietuit pana acum si asa vom supravietui ca specie. Ca si in sport, cand crezi ca esti la pamant, ridica-te, priveste inainte si mai fa un pas. Si apoi inca unul. Uita-te in jurul tau si bucura-te de ceea ce vezi.

Bucura-te de oameni!

Acest articol a fost scris de...