Antreprenoriat Comunitatea Calivita

Luminita Obreja. Drumul spre a deveni psihoterapeut

Sunt alegeri pe care nu le facem in viata noastra nu pentru ca nu ne-am dori in acel moment, ci pentru ca nu ne simtim pregatiti. Fie din teama de esec, de necunoscut, ca vom repeta istoria ori ca vom alege mai prost decat pana atunci. Poate credem ca e prea tarziu pentru noi. Insa universul "conspira" pe toate caile pentru a ne aduce exact pe drumul nostru, acela care ne asteapta dintotdeauna.

Am crescut la tara, in mijlocul naturii, obisnuita cu treburile gospodaresti, uneori din zori pana seara, dar si cu nazbatiile specifice copilariei. 

De parca duhul lui Creanga era in fiecare copil de pe ulita. Ne scaparau calcaile fugind pe prund la scaldat in miezul verii, lasand grebla si fanul cosit. 

Mergeam cu alaiul la furat de cirese. Intotdeauna eram prinsi. Adeseori ne luam cu joaca si pierdeam animalele pe care le duceam la pascut, prin porumbul oamenilor. Cat era ziulica de mare, nimic nu ne lecuia. Tata lui Creanga avea dreptate cand zicea: „Daca-i copchil, sa se joace, daca-i cal, sa traga, daca-i popa, sa ceteasca!”. 

Cal nu aveam. Timpul de joaca era ca sarbatorile cu cruce rosie in calendar, insa mama ar fi vrut sa citesc ca un popa (duminica mai mult).

Si ca sa ma convinga de importanta cosmica a buchiselii, imi amintea deseori de un vechi proverb, stiut de ea, din mosi stramosi:”Draga mamii, citeste! Ca daca ai carte, ai parte!”. 

Timpul pentru lectura imi ajungea rareori. Profitam de distantele lungi cand mergeam cu animalele la pascut si citeam pe drum. Cateodata imi faceam temele pe camp, in liniste. 

Seara, cand toti cadeau rupti de oboseala, citeam la lumanare sau la lampa cu gaz. Iarna citeam la lumina focului din soba si uneori la lumina de veghe de afara…lumina era un lux, pe atunci.

Anii au trecut si...

Au trecut anii, am ajuns la liceu si mi-am dorit sa schimb orientarea profesionala pentru drept. 

Dupa terminarea liceului, mi-am dat seama ca pentru a face carte mai departe si a avea „parte”, aveam nevoie si de bani. Proverbul acela in care crezusem din copilarie, era pentru mine, adevarat pe jumatate… 

A fost una dintre primele renuntari sfasietoare din acea perioada. 

Sa ma „anesteziez” si sa intru in „randul lumii”, m-am casatorit. La 22 de ani am nascut (asteptand ca prin minune copilul sa dea un alt sens vietii si casniciei mele). 

La 25 de ani eram deja divortata.

Cu un copil mic, departe de familie, cu chirie, fara resurse financiare, fara posibilitatea de a-mi continua studiile, fara perspective de viitor, as fi renuntat cu usurinta la viata mea. 

O vreme m-am luptat cu depresia si cu tratament psihiatric. Pe atunci, Emma era cel mai bun motiv care ma facea sa ma dau jos din pat. 

Era „firul ce ma leaga de miracolul din zori”, cum spunea un cantec…

Imi spuneam ca merita o viata mai buna, un viitor mai sigur, merita sa aiba resurse financiare cand va merge la scoala, la studii. Merita o mama mai buna

Asa ca, m-am intors la mine, acolo unde ma lasasem cu ani in urma…La dorinta de a continua „ai carte” din proverb, pentru ca nu ajunsesem sa traiesc finalul lui, „ai parte”.

La un moment dat am facut cunostinta cu oportunitatea de afacere de la Calivita

In acea perioada, intalnirea cu Calivita a fost decisiva si salvatoare, ajutandu-ma sa rezolv doua mari nevoi: sanatatea mea, care pe fondul stresului cronic si al medicamentelor se deteriora progresiv (implicit a Emmei, cu raceli si infectii respiratorii repetate) si cea financiara. 

Ulterior, am reusit sa fiu la zi cu datoriile, sa platesc o bona si sa-mi continui studiile. Am si economisit pentru a ne cumpara o locuinta, macar cea mai mica garsoniera.

Intre rolul de parinte, echilibrul financiar, munca, naveta, saptamani si luni plecata de acasa, cea care a fost sacrificata cel mai mult pe ‘altarul supravietuirii’ a fost relatia cu copilul meu.

La un moment dat, m-am trezit in fata unei adolescente pe care nu o cunosteam, nu o intelegeam, nu o acceptam. Pentru care regulile erau prea rigide. 

Pentru care laitmotivul transgenerational „ai carte, ai parte” era de necontestat, iar eu, singurul parinte pe care-l avea, nu stia cum sa se mai conecteze real la fiinta ei. Cum sa raspunda intrebarilor si framantarilor varstei si mai ales, cum sa o iubesca neconditionat?

Terminasem facultatea de psihologie, crezand ca voi intelege si rezolva mai usor problemele de viata, insa simteam ca sunt doar la baza unui munte abrupt, cu un rucsac mare si greu in spate. La sugestia unei prietene psiholog, am inceput un curs de dezvoltate personala in cadrul Societatii de Psihoterapie Experentiala din Romania, Bucuresti (S.P.E.R.).

Am descoperit multe lucruri despre mine

Aveam sa aflu pe rand, cate restante emotionale aveam. Cat de veche si dureroasa era neiertarea unui tata abuziv si alcoolic, un doliu neincheiat cu pierderea unui frate la 16 ani, o casnicie ratata si acum, relatia cu fata mea, care era pe marginea prapastiei. 

Am continuat cu S.P.E.R. timp de doi ani, iar pe langa dezvoltare personala am parcurs si modulele de Psihologie Clinica. Am renuntat la aceasta specializare pentru ca nu mi-am dorit sa lucrez la granita cu psihiatria. 

Am ales o alta ramura a psihologiei, in cadrul Scolii Sistemice de Formare din Iasi, pentru psihoterapeut sistemic de cuplu si familie, formare ce a durat 6 ani.

Nu m-am gandit niciodata ca voi ajunge psihoterapeut autonom, ca-mi voi deschide propriul cabinet. 

Initial, plecasem pe acest drum doar pentru dezvoltare personala, pentru ca eu aveam nevoie de mult ajutor, timp si vindecare. 

Mi se parea extrem de greu si aproape imposibil atunci. Sa ma gandesc ca intr-o zi, eu voi fi psihologul ce va insoti si sprijini clientul in procesul terapeutic de vindecare.

Invat continuu pentru a-i putea ajuta si pe altii

Pe parcursul acestor ani am absorbit ca un burete tot ce am putut. 

De la fiecare curs, carte citita, conferinta medicala si seminarii sustinute de medicii si managerii parteneri Calivita am invatat cum sa devin un mic antreprenor. 

De la cursul de Consultant Nutritie Generala (Fitness Education School Bucuresti), de la zecile de workshop-uri in cadrul Institutului de Cercetare si Studiul Constiintei Cuantice (I.C.S.C.C.), pana la cursurile de Psihosomatica Free Body/Free Mind si Scoala de Activare a Sinelui in cadrul GAMMA Institute Iasi am invatat cate ceva. Am continuat cu cursurile de formare Quantum Biofeedback prin Scio International Oradea. Toate acestea in paralel cu formarea mea de baza ca psihoterapeut de cuplu si familie, aveau sa ma echipeze pentru una dintre cele mai frumoase si complexe abordari a fiintei umane.

Anume viziunea si terapia holistica. 

Foarte mult timp mi-a fost dificil sa imi imaginez cum si in ce fel ii voi gasi psihoterapiei loc in activitatea mea pentru ca, suplimentele Calivita si promovarea lor, erau deja veterane cu drept de libera practica in viata mea, la bine si la greu. 

Psihosomatica a fost raspunsul si liantul, iar suplimentele veneau sa sustina corpul fizic in consumul si costurile lui datorate unui stil de viata nesanatos si a unor tipare de gandire contraproductive. 

In paranteza fiind spus, corpul nostru asculta mintea si creierul verifica non stop corpul. Avem nevoie sa gandim si „vitaminic” astfel incat rezultatele sa fie congruente.

Acum, culeg roadele muncii si pregatirii mele profesionale

Astazi, ma bucur ca alaturi de partenerul meu Lucian (exista implinire si o alta viata dupa divort), desfasuram de mai bine de 15 ani, o activitate pe care o iubim si care ne implineste atat profesional cat si sufleteste.

In cadrul cabinetului am format atat grupuri de dezvoltare personala si psihoterapie, cat si grupuri pentru educare in vederea unui stil de viata sanatos si conferinte locale. 

In toate aceste actiuni am fost sprijinita atat de colegii si partenerii Calivita, cat si de conducerea firmei.

Pe masura ce trec anii, realizez ca nu as fi putut face altceva mai bine si mai implinitor (ma bucur ca nu am ajuns sa dau la drept, stia Dumnezeu de ce).

Psihoterapia este fascinanta pentru ca esti intr-o continua crestere si dezvoltare personala, alaturi si impreuna cu clientii. Este ca un drum cu zeci de benzi si posibilitati de alegere. 

Este, in primul rand, despre mine si tot ceea ce sunt eu ca om. Psihologul este primul instrument terapeutic, prima resursa, firul de lumina de care se leaga clientul. 

Este despre a sti cum sa ascult ce mi se impartaseste, despre a-mi deschide inima pentru a nu judeca, despre a iubi neconditionat, despre a deveni accesibila pentru a crea o punte de legatura. 

Este despre a avea curaj si putere sa cobor in abisurile, fricile si blocajele mintii clientului si a pune in lumina un nou drum, noi alegeri, un nou destin, o alta viata. 

Tu esti parte din acest proces miraculos de transfomare si vindecare.

Acest articol a fost scris de...