Viata de acasa
Nu numai adultii sunt stresati, si copiii pot reactiona la stres printr-un comportament exagerat. Chiar regresand la comportamente depasite de mult. Cand copiii si adolescentii sunt nevoiti sa stea doar acasa, nu au posiblitatea de a se juca cu prietenii, nu merg la cinema, nu calatoresc, nu se distreaza la niciun party. Toate aceste conditii pot deveni pentru ei coplesitoare. La urma urmei, este normal ca tinerii sa isi doreasca o petrecere fastuoasa la absolvirea liceului, ar prefera sa se indragosteasca decat sa socializeze doar virtual. Ca sa nu pomenesc de faptul ca cei mici nici nu inteleg unde este si cum arata „inamicul“ numit Covid-19. O situatie aparte o reprezinta studentii, care au fost nevoiti sa se mute iarasi acasa, de un an de zile avand doar cursuri online. Obisnuiti cu o viata separata, acum sunt nevoiti sa revina la regulile de familie.

Sfaturi utile
Poate urmatoarele sfaturi pot ajuta la relaxarea situatiei si la dezvoltarea anumitor strategii. Pentru a putea face fata – impreuna cu copiii – acestor situatii. Gandeste-te mereu ca tu esti persoana adulta cu experienta de viata, iar copilul tau este „adultul in devenire“. El are nevoie de intelegerea si rabdarea ta, pentru a putea trece cu bine de situatiile stresante.
1. Stabileste si mentine o rutina.
In perioade de stres, rutina poate ajuta copiii in satisfacerea dorintei de confort. Predictibilitatea poate determina sentimentul de siguranta si duce astfel la o mai mare productivitate. Rutina din timpul saptamanii sa fie alta decat cea din weekend, insa si aici e posibila o continuitate. De exemplu, daca in timpul saptamanii copiii au invatat la geografie sau istorie despre o tara anume, duminica puteti gati impreuna o mancare specifica tarii respective.
Comunicarea este una dintre solutii
2. Vorbeste despre propriile tale valori.
Copiii se intreaba adesea, mai ales in situatii de conflict, de ce parintii iau o anumita decizie. Discutand despre rationamentul care duce la o anumita decizie sau alegere, ii poate ajuta pe copii sa inteleaga care sunt valorile parintilor lor. Carantina si izolarea la domiciliu inseamna un fel de blocare zilnica. Cu sarcini suplimentare pentru toata lumea. Pentru a compensa acest paradox este recomandat ca toti membrii familiei sa fie mai ingaduitori. Practic trebuie sa ne regandim anumite valori si sa apelam la comunicarea educationala. Un exemplu: in situatia de acum tineretul foloseste social media mai mult decat de obicei, si mult mai des decat si-ar dori parintii.
Elevii au nevoie de un PC sau o tableta pentru a putea invata si folosesc telefonul mobil pentru a-si mentine contactele sociale si pentru comunicarea cu prietenii. Dar si pentru a asculta muzica sau pentru a viziona serialul preferat. Sa nu te simti vinovat daca permiti copiilor sa petreaca mai mult timp in fata ecranului decat de obicei! Important este sa reduci cat mai mult presiunea psihica asupra lor. Altfel stresul va avea un efect negativ nu numai asupra relatiei parinte-copil, ci si asupra relatiei dintre parinti. In calitate de parinte, incearca sa urmaresti o linie comuna cu celalalt parinte. Spune-le copiilor ca multe decizii sunt datorate atat valorilor proprii, cat si situatiei de exceptie. Abtine-te de la luarea masurilor educative majore si, pe cat posibil, abtine-te de la pedepse.

Accepta orice ajutor
3. Imparte responsabilitatile.
Negociaza cu partenerul schimbul in ingrijirea copiilor. Accepta si ajutorul oamenilor din afara casei. De exemplu, poti ruga bunica sau bunicul sa poarte o convorbire video cu copilul tau, in timp ce tu ai de facut un apel telefonic important.
4. Fa-ti timp sa vorbesti cu copilul tau.
Lasa-te ghidat de intrebarile copiilor tai. Raspunde sincer, corecteaza informatiile gresite, dar nu oferi detalii inutile. Explica conform varstei. Comunicarea este mereu importanta.
5. Fii constient de sanatatea mintala a copilului tau.
Cu totii experimentam ganduri si sentimente. Unele fiind pozitive, altele negative. Vorbeste copiilor tai despre sentimentele tale si ajuta-i sa-si recunoasca si sa-si exprime propriile sentimente. In cazul copiilor mai mari, vorbeste despre faptul ca doi oameni, care se afla in aceeasi situatie, pot gandi si simti diferit. In acest fel exersezi empatia cu copilul tau. Il inveti sa analizeze o situatie din mai multe perspective. Copilul va recunoaste legatura dintre emotii si comportament si va intelege mai usor, de ce noi oamenii experimentam carantina diferit.
Pastreaza-ti calmul
Daca copiii prezinta schimbari semnificative in comportament pentru o perioada mai lunga de 2 saptamani, trebuie contactat medicul pediatru sau de familie. Aceste comportamente pot fi, de exemplu: regresie in comportament (in special la prescolari), tulburari de somn si de alimentatie. Chiar iritabilitate si agresivitate masiva, concentrare redusa, evitarea scolii, cosmaruri persistente, dureri fizice inexplicabile etc.
6. Fii un exemplu.
Pastreaza-ti calmul si ofera siguranta necesara. Fii constient de modul in care te exprimi. Concentreaza-te asupra lucrurilor pozitive. Exprima-ti bucuria de a putea petrece mai mult timp cu copiii tai. Creeaza o atmosfera placuta: ascultati muzica, cantati si radeti impreuna. Apeleaza mereu la comunicarea deschisa.
Apropo comunicare: in timp ce am scris acest articol, mancarea de pranz asteapta sa fie servita. Tocmai ce le-am trimis copiilor un video de 5 secunde pe Snapchat, in care se vede cum urca aburii din oala, cu textul „gata“. Deja aud cum isi trantesc usile…
Iti doresc ca cea mai frumoasa zi din viata ta sa fie cea de zi cu zi!
Emese Weber a studiat psihologia industriala si a comunicarii la Viena, si traieste de peste 20 de ani in Germania. Este angajata la compania Audi si practica in particular profesia de consilier psihologic. Este casatorita si, datorita familiei patchwork, are patru copii. Pasiunile ei sunt cititul, opera si plimbarile lungi prin padure.
