Cu totii putem resimti un sentiment de pierdere atunci cand ne confruntam cu evenimente care ne schimba viata, dar pe unele dintre aceste transformari le percepem mai tragic decat pe altele. O astfel de traire poate fi experimentata de orice parinte sub forma sindromului empty nest, adica al „cuibului gol“.
Odata ce copiii au plecat de acasa, comportamentul si reactiile parintilor variaza de la o persoana la alta. Unii parinti vor sa mentina o legatura cat mai stransa (cu orice pret), sunandu-si copiii in fiecare zi si vizitandu-i cat mai des posibil. Altii incearca sa se detaseze putin, astfel incat copiii lor sa se poata concentra asupra lor insisi si sa isi poata „descoperi“ propriul drum.
Ce este sindromul empty nest?
Acest sindrom este un amestec de trairi si emotii pe care unii parinti le simt atunci cand copiii lor cresc si pleaca de acasa – la facultate, la munca, intr-o relatie sau pentru a trai independent. Sindromul descrie durerea, singuratatea si sentimentul de pierdere al identitatii pe care parintii le experimenteaza, marcand sfarsitul unei etape importante a vietii si a responsabilitatii lor principale. Este o reactie normala care se poate manifesta ca o dispozitie proasta, lipsa de motivatie, ba chiar pierderea sensului vietii. Insa ofera in acelasi timp si o oportunitate pentru parteneriat si reorientare personala, deoarece parintii trebuie sa se redefineasca atunci cand rolul lor de furnizori principali inceteaza.
Cum se manifesta simptomul empty nest?
Este important de mentionat ca nu exista o definitie unica si universal acceptata a sindromului, si nu este o boala in sens medical, dar este o experienta emotionala reala, declansata de pierderea rolului parental. In unele cazuri, sindromul poate persista pentru o perioada mai exstinsa de timp si poate avea un impact semnificativ asupra vietii de zi cu zi.
Persoanele care trec prin acest sindrom manifesta semne de:
- tristete, ba chiar doliu
- singuratate
- anxietate si neliniste interioara
- ingrijorare pentru copil
- sentimentul ca „nu mai sunt necesar/-a“
- depresie sau iritabilitate
- lipsa motivatiei
- epuizare
- criza de identitate, etc.
Aceste sentimente se manifesta din cauza ca parintii isi pierd rutina zilnica de ingrijire si focusul principal al vietii lor. De multe ori, in cadrul acestui sindrom, apar si tensiuni in relatia de cuplu, deoarece parintii – dupa asa multi ani – pun la indoiala scopul si sensul vietii lor. In plus, aceasta schimbare apare de regula atunci cand parintii insisi trec si ei prin transformari mari, de exemplu, imbatranire, menopauza, pensionare sau probleme de sanatate, ceea ce ii poate face mult mai vulnerabili emotional.
Strategii pentru depasirea sindromului empty nest
De obicei, cu trecerea timpului, acest sindrom se amelioreaza de la sine, dar este nevoie de o adaptare activa. S-ar putea sa nu poti preveni sindromul empty nest, dar poti lua masuri pentru a-i reduce impactul.
– Pentru multe cupluri, mutarea copilului de acasa reprezinta si o oportunitate de a petrece mai mult timp impreuna si de a-si revitaliza relatia.
– Este esential sa-ti amintesti ca inca mai esti parinte. Rolul tau s-a schimbat, da, insa ca si sprijin esti la fel de important. A fi diferit, nu inseamna neaparat ca ceva este rau. Este doar altfel.
– Recunoaste-ti realizarile si sarbatoreste-te atat pe tine insuti, cat si pe copilul tau: ai crescut un copil increzator in sine, care tocmai ti-a demonstrat ca este suficient de matur pentru a-si trai viata independent. Este, desigur, victoria lui, dar nu ar fi putut face asta fara tine.
– Reinvierea si cultivarea prieteniilor de mai demult: aminteste-ti de propria tinerete si de lucrurile care odinioara iti aduceau bucurie si placere.
– Utilizeaza-ti timpul nou castigat pentru cursuri, dezvoltarea carierei sau munca voluntara.
– Mentalitatea conteaza in orice situatie din viata, dar mai ales atunci cand e vorba de schimbari majore. Concentreaza-te pe aspectele pozitive ale vietii: recunoaste libertatea si oportunitatile disponibile (calatorii cu partenerul, iesiri cu prietenii, somn suficient, activitate fizica, etc.).
– Antrenamentul autogen, relaxarea musculara progresiva sau yoga pot fi utile cand este vorba de relaxarea sistemului nervos.
– Programarea constienta a „timpului pentru mine“ (me-time) – timp rezervat special pentru tine poate fi, de asemenea, benefica.
– Comunicarea este esentiala: fii atent la ceea ce ii spui copilului tau – si la modul cum o faci. Alege-ti cuvintele cu mare grija si sub nici o forma sa nu-ti invinovatesti copilul pentru ceea ce simti! Practica comunicarea deschisa, dar proceseaza-ti sentimentele separat de cele ale copilului tau. E in regula sa-i spui ca esti trist si ca-ti lipseste, dar nu e in regula sa-l faci responsabil de rezolvarea problemei tale. In loc sa te plangi ca nu te suna suficient de des, intreaba-l ce metoda de comunicare prefera. [Eu, de exemplu, mi-am facut un cont pe Snapchat si Instagram, numai ca sa pot pastra legatura cu fiicele mele. Nu vorbim la telefon foarte des, scurt poate o data sau de doua ori pe saptamana, dar astfel „vad“ pe unde sunt si ce fac. Am adoptat stilul lor de comunicare si stim reciproc ca ne merge bine. „Le las in pace“ sa-si traiasca viata, avand convingerea ca, daca au o problema, sunt prima pe care o suna – indiferent ce ar fi].
Cum vezi, aceasta faza a vietii este gestionabila. Desigur, in cazul parintilor monoparentali, fara a avea un partener, sentimentele de singuratate si izolare pot fi ceva mai persistente. Apartamentul devine ciudat de linistit, iar viata de zi cu zi pare mult mai putin implinita decat inainte. Conversatiile ocazionale dispar si ele, si toate aceste lucruri necesita ceva timp pentru a te obisnui cu ele.
Concluzie
Sindromul empty nest este un amestec de emotii neplacute, dar si un capitol nou in viata, care poate fi abordat cu deschidere si curiozitate pentru a te redescoperi pe tine insuti.
Sindromul empty nest dureaza de obicei de la cateva luni pana la un an. Daca dincolo de aceasta perioada inca iti este greu sa-ti accepti realitatea, ai atacuri de panica, tulburari psihosomatice si tulburari de somn, trebuie sa ceri ajutor profesional. In prima faza, lasa-te ghidat de medicul tau de famile. Daca e nevoie, cu siguranta ca te va trimite la un psiholog, psihiatru sau psihoterapeut.
Da-mi voie sa-mi inchei articolul cu un citat provenit de la psihiatrul american Gerald G. Jampolsky (1925-2020), fondatorul Centrului de Vindecare Atitudinala (Center for Attitudinal Healing). In cartea sa „Love Is Letting Go of Fear“ (1979), Jampolsky defineste iubirea ca fiind capacitatea de a-i lasa pe cei apropiati noua sa fie ei insisi, fara dorinta proprie de a-i conditiona sau controla.
„Love is the ability and willingness to allow those we care for to be what they choose for themselves, without any insistence on our part.“
In traducere libera: „Iubirea este capacitatea si disponibilitatea de a le permite celor care conteaza pentru noi sa fie ceea ce aleg sa fie, fara nicio insistenta din partea noastra.“
Iti doresc ca cea mai frumoasa zi din viata ta sa fie cea de zi cu zi!
Referinte:
Bougea,A., Despoti, A., & Vasilopoulos, E. (2019): Empty-nest-related psychosocial stress: Conceptual issues, future directions in economic crisis. doi: 10.2236/jpsych.2019.304.329.
Jampolsky, G.G. (1979). Love Is Letting Go of Fear. Berkley: Celestial Arts.
Orsmond, A. (1991): The empty nest phenomenon. doi: 10.5694/j.1326-5377.1991.tb121222.x.
Psychology Today (2024): How to Enjoy the Silence: Adjusting to the Empty Nest. www.psychologytoday.com/us/blog/why-bad-looks-good/202402/how-to-enjoy-the-silence-adjusting-to-the-empty-nest?msockid=112f9bf8e30864a411de8f6ae283654e.
Acest articol a fost scris de...
Emese Weber
consilier psihologic
Emese Weber, Master of Science, a studiat psihologia industriala si a comunicarii la Viena, si traieste de peste 25 de ani in Germania. Lucreaza in particular ca si consilier psihologic. Este casatorita si, datorita familiei patchwork, are patru copii adulti. Pasiunile ei sunt cititul, opera, teatrul si plimbarile lungi prin natura.
