Lifestyle

Bagheta magica

Saptamana trecuta am fost invitata sa vorbesc la lansarea unei carti despre regimul comunist din Romania. Citind cartea, m-au incercat sentimente contradictorii: curiozitate, tristete, bucurie, anxietate, toate in acelasi timp. De ce? Fiindca mi-a fost foarte greu sa ma pozitionez ca cititor: Cum ar trebui sa citesc eu cartea asta? Din perspectiva antropologului? Sau a insiderului, a cuiva care a trait in Romania comunista?

Ziua in care timpul a stat in loc

Dar nu vreau sa va vorbesc despre dilemele mele de interpretare, ci despre cu totul altceva. Inca de la primele pagini, m-a izbit o coincidenta stranie, pe care nu o observasem inainte. In momentul Revolutiei din decembrie 1989 eram de varsta fiicei mele cele mari: 11 ani. Revolutia a fost, pentru mine, ziua in care timpul a stat in loc. In care lumea s-a oprit. Lumea asa cum o stiam eu. Dupa care timpul a inceput sa curga mult mai repede si cu totul altfel. Daca vreti, Revolutia a fost momentul care a marcat sfarsitul copilariei mele.
Fara a compara cele doua evenimente, pot spune ca, in momentul izbucnirii pandemiei de covid-19 anul trecut, lumea s-a oprit pentru fiica mea.

Copilaria mea

Dupa care totul s-a schimbat complet si pentru ea si a pasit, parca peste noapte, in lumea adolescentilor. In plus, a invatat cuvinte noi: lockdown, carantina, home office, home school. Contactele sociale au fost reduse la minimum, am inceput cu totii sa purtam masti si sa stam acasa, scolile s-au inchis… Fiindca am lucrat de acasa intregul an, iar copiii au invatat cea mai mare parte a anului in fata calculatoarelor, ne-am petrecut impreuna mai tot timpul. Timp de voie si de nevoie.
Am vorbit despre o gramada de lucruri, inclusiv despre copilaria mea. „Nu aveati Mc Donalds?” „Nu aveati Internet?” „Nici smartphone?” „Nu aveati nici macar desene la televizor?” „Cateodata nici macar apa calda sau curent?!?” Fiica mea cea mica, de-a drepul socata, fiindca nu intelegea nicicum ca, totusi, nu am trait in pesteri. M-a intrebat intr-un final, ingrozita: „Mama, voi mergeati la vanatoare ca sa aveti ce manca?”

Spre marea ei usurare, nu mergeam la vanatoare, dar spre sfarsitul anilor 80 nu prea mai era nimic pe rafturile magazinelor alimentare. Ceausescu alesese calea austeritatii economice, care presupunea o alimetatie rationala (citeste infometare). Pentru a plati datoria externa a tarii. Populatia disperata dezvoltase adevarate retele ilicite de schimb. Un fel de piata neagra a alimentelor, drept strategie de supravietuire. Iti dau cinci oua in schimbul unui kil de faina, o sticla de ulei pentru o punguta de cacao, un kil de zahar la schimb cu niste nuci si scortisoara.

Bagheta magica a copilariei

„O, mama, ce mila imi e de tine cand erai mica!”, au continuat amandoua intr-un glas. Am incercat sa le spun ca nu trebuie sa le fie mila de copilul care am fost. Nu stiu prin ce miracol, nu am simtit toate astea. Stiu despre ele mai mult din ce am citit dupa aceea. Mamele noastre se dadeau peste cap de trei ori, ca eroii din poveste, si noi aveam intotdeauna ce pune pe masa. Iar gustul delicioasei ciocolate de casa pe care mama o facea rar, ce-i drept, nu se poate compara cu absolut nimic.
„Pai din ce faceau toate bunatatile astea daca nu puteau cumpara ingrediente?”, a venit intrebarea logica a fiicei mele mai mari.

Mamele noastre erau adevarate eroine care, nu imi explic nici eu exact prin ce minune, faceau posibile toate aceste lucruri. Iar o mare parte din timpul liber si-l petreceau inventand retete imposibile, pentru a face ceva gustos din aproape nimic. La care a venit ultima intrebare a celei mici, care a facut din nou ochii mari. „Mama, dar unde isi tineau baghetele magice?”
Comparatia e cum nu se poate mai potrivita. In ciuda sumbrilor ani de sfarsit de regim comunist in care mi-am petrecut copilaria, mi-o amintesc in culori foarte vii. Am avut o copilarie fericita, vegheata de mama, care facea minuni in bucatarie, chiar daca totul in jur se naruia. Astazi, copiii nostri au totul la un click distanta. Nu pot sa nu ma intreb, cu o urma de teama, dar si de speranta, daca, intr-o buna zi, copiii copiilor mei vor avea vreun motiv sa se intrebe unde mi-am tinut eu bagheta magica.

Acest articol a fost scris de...